Culoare în CorelDraw

Ca urmare a unei solicitări făcute în postarea Desene vectoriale 3 (continuare) am făcut acest tutorial despre culoare în programul CorelDraw.

Paletă de culori pentru tipar.

Paletă de culori pentru tipar.

Probabil că cel mai util ar fi o prezentare de la zero, cu imagini şi explicaţii.

Sisteme de culoare

În funcţie de document şi destinaţia finală, sistemul de culoare poate fi ales: RGB – pentru ecran (internet, prezentare pe CD etc.), CMYK – pentru tipar, sau se poate alege una sau mai multe culori spot (de ex. Pantone). Celelalte sisteme sunt mai rar sau chiar deloc folosite.

Obiectele (orice desen vectorial) poate avea umplutură şi contur, cu o singură condiţie, curba să fie închisă (pentru ca să poată păstra umplutura).

Curba deschisă pierde culoarea. Jos în bara de informaţii se pot vedea culorile obiectelor.

Curba deschisă pierde culoarea. Jos în bara de informaţii se pot vedea culorile obiectelor.

Aplicarea culorilor

Pentru aplicarea culorilor din paletă obiectul trebuie să fie selectat.

Clic cu butonul stanga al mouse-ului aplică o culoare ca umplutură.

Clic cu butonul dreapta al mouse-ului aplică o culoare pentru conturul obiectului (linia).

Umplutura şi conturul.

Umplutura şi conturul.

Umplutura şi conturul.

Umplutura şi conturul.

Alegerea / schimbarea paletei

Dacă în dreapta ecranului nu se vede paleta de culori sau dacă vrem să o schimbăm vom alege din meniul Window > submeniul Color Palettes > una din palete.

Alegerea paletei de culori.

Alegerea paletei de culori.

Ferestre de dialog pentru alegerea culorii

Pentru fereastra de dialog a alegerii culorii pentru contur există o scurtătură (Shift + F12). Lucrul cu scurtături e mai eficient şi e bine să fie învăţate şi folosite.

Din paleta de unelte saua cu scurtătura se poate deschide fereastra de dialog pentru culoarea conturului.

Din paleta de unelte saua cu scurtătura se poate deschide fereastra de dialog pentru culoarea conturului.

Pentru umplutură, în paleta de unelte sau scurtătura (Shift + F11).

Fereastra de dialog pentru alegerea culorii de umplere.

Fereastra de dialog pentru alegerea culorii de umplere.

În fereastra de dialog se poate alege sistemul de culoare.

Alege sistemul de culoare.

Alege sistemul de culoare.

În lateral dreapta sunt culorile principale ale sistemului ales (culori de tipar, în exemplul de mai jos).

Culorile principale de tipar. Din ele se pot obţine toate celelalte culori şi nuanţe,

Culorile principale de tipar. Din ele se pot obţine toate celelalte culori şi nuanţe,

Culorile pe care le vom folosi în mai multe locuri prin document(e) se pot păstra în paletă cu ajutorul butonului „Add to palette„.

Adaugă la paletă.

Adaugă la paletă.

Pentru alegerea unor nuanţe şi pentru diverse combinaţii de culori se poate accesa tabul al doilea „Mixer„. În exemplul de mai jos se poate alege oricare din nuanţele mai deschise de verde.

Mixer.

Mixer.

Mixer interactiv

Unui obiect selectat i se poate schimba culoarea şi prin adăugarea treptată, gradual, a unei mici cantităţi de altă culoare.

Adaugă puţin dintr-o altă culoare.

Adaugă puţin dintr-o altă culoare.

Pentru asta cu obiectul selectat şi tasta Control apăsată se va da clic pe culorile din paletă din care vrem să adăugăm.

Minipaleta

Sau, dacă vrem să alegem din start o nuanţă învecinată cu cele din paletă, se poate ţine apăsat butonul stânga al mouse-ului pe culoare până apare minipaleta ca în imaginea de mai jos.

Minipaleta.

Minipaleta.

Cam asta ar fi deocamdată. Voi continua cu alte informaţii despre culoare în CorelDraw într-o postare viitoare.

Spor!

Linkuri:

Pagina oficială pentru Europa de Est pe site-ul firmei Corel / http://www.corel.com/servlet/Satellite/gb/en/Product/1191272117978 /

 

 

*****************************

Update:

Sergiu zicea în comentariile de mai jos de o culoare metalică.

Am făcut un test (în Corel X5), respectiv  un dreptunghi gri pe care l-am convertit la bitmap si i-am aplicat filtrul de Noise iar apoi unul de Motion Blur cu direcție 0.

L-am făcut transparent uniform și aplicat cu Multiply.

Sub el am făcut un dreptunghi umplut cu gradient – Fountain Fill și o presetare Green Metallic.

Am dat un Control + click pe galben, să nu fie prea rece.

Cele două suprapuse se pot vedea mai jos.

corel2

Bitmap-ul blurat pus de două ori.

Culoarea metalizată

Cele două combinate.

 

 

5 thoughts on “Culoare în CorelDraw

  1. highlander spune:

    salut sti cumva cu ce se pot vedea desenele facute in corel draw sau mai bine zis cum le pot transforma din poze cdr in poze jpg😀.Mersi.Astept un raspuns

    • Salut,

      Dacă vorbim de poze înseamnă imagini raster (formate din pixeli).
      Exemple de formate grafice: JPG, TIF, GIF, PNG, BMP.
      CorelDraw, la fel ca şi alte programe de genul ăsta (desen vectorial), pot importa şi imagini raster (poze).
      Ele (şi CorelDraw la fel) sunt făcute, în principal, pentru desen vectorial.
      Desenele vectoriale, obiectele selectate, se pot exporta în mai multe formate grafice, vectoriale sau raster, printre care şi cele enumerate mai sus. În funcţie de setări, imaginile raster (pozele), pot fi mai mici sau mai mari şi se pot vedea cu orice program de vizualizat poze (de exemplu FastStone Image Viewer).

  2. Andrei spune:

    Salut. Nu mai imi merge paleta de culori in corel draw 12. nu stiu ce s-a intamplat dar nu mai imi apare nicio culoare nici la rgb nici la cmyk. am incercat toate variantele si nu mai apar culorile….am bagat si corel din nou si degeaba.
    poti sa ma ajuti?

  3. Sergiu spune:

    cum creez o culoare *metalizata in Corel Draw? Un argintiu metalizat cu efecte de uzura orizontale de ex.., cum ajung sa fac, ai idee?

    • Salut Sergiu,
      Am făcut un test. Nu știu dacă se apropie de ceea ce ai tu nevoie. Sunt combinate două elemente. Unul din ele e pus de două ori pentru ca să fie mai vizibil. Sper să te ajute.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s