Tabăra Bata 2016 – finalizare

În perioada 20-29 august 2016 a fost ediția 8 a Taberei internaționale de ilustrație de carte și caligrafie de la Bata.

echipa

Echipa de anul acesta cuprinde tineri din Franța, din Arad și din Cluj. Fotografiile sunt făcute, ca de obicei, de către domnul Alain Kauff din Strasbourg.

Este a 6-a tabără la Bata la care particip, la invitația domnului profesor Didilescu, directorul Bibliotecii Județene din Arad, pentru coordonare artistică.

Ca în fiecare an, lucrurile au decurs foarte bine şi aşteptăm cu nerăbdare expoziţia iar apoi catalogul. În privinţa expoziţiei, aceasta va fi vernisată marți 27 septembrie 2016 la ora 17:30, la Muzeul de Artă din Arad, după cum este deja anunțată într-o postare pe site-ul Bibliotecii Județene „A.D.Xenopol” din Arad (http://www.bibliotecaarad.ro/node/1307).

430-006

8 din cele 10 povești ilustrate sunt repovestite în aceste cărți (versiunile română și franceză). A 9-a poveste este Crăiasa zăpezii  de Hans Christian Andersen iar a 10-a este Prâslea cel voinic și merele de aur de Petre Ispirescu.

Tema a fost „Poveștile copilăriei” și a pornit de la copii de școală primară din Bata, care au ales 10 povesti care le-au plăcut. S-a căutat ca, pe cât posibil, toate continentele să fie reprezentate. După ce fiecare tânăr artist a ales una din povești, a realizat 3 ilustrații și 3 planșe de caligrafie, cu pasaje din aceeași poveste. Acestea au fost ilustrate și în lucrarea colectivă care anul acesta s-a desfășurat pe un perete în curtea școlii primare și a grădiniței. Lucrările vor putea fi admirate în expoziție.

Cartea este „Povești din toată lumea”, repovestite de Heather Amery. În România a apărut la editura Corint în anul 2000.

Deocamdată voi posta aici cele câteva imagini surprinse de domnul Kauff în zilele de lucru.

 

La final, în dimineața dinaintea plecării, am mai făcut și eu câteva imagini cu lucrarea finalizată.

peretele final

harta final

Harta la care am lucrat eu și care prezintă câte un steguleț în zonele de unde provine câte o poveste.

detalii pe apa

detalii pe uscat

Câteva detalii din apă și de pe uscat.

Mulțumesc domnului Didilescu pentru că mi-a oferit, încă o dată, șansa de a participa și sper să ne revedem cu bine la ediția viitoare.

Link-uri utile:

Toate postările despre edițiile anterioare ale taberei de la Bata se găsesc pe această pagină a site-ului bibliotecii arădene. http://www.bibliotecaarad.ro/bata

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s